by sede0202 » 10/02/2007 06:30
COMPLETION:
1. Un sistem de operare este o colecţie organizată de programe de control şi serviciu stocate permanent într-o memorie principală sau auxiliară, specifice tiupurilor de echipamente din componenţa unui sistem de calcul, având ca sarcini: optimizarea utilizării resurselor, minimalizarea efgortului uman de programare şi automatizarea operaţiilor manuale în cât mai mare măsură, în toate fazele de pregătire şi execuţie a programelor.
2. BIOS (eng. Basic Input/Output System)
BIOS, acronim pentru Basic Input/Output System, reprezinta un software care stabileste ce poate sa faca un computer fara a accesa programe de pe disc. Contine tot codul necesar pentru a controla tastatura, display-ul, unitatile de disc, precum si alte functii.
3. Comanda MEM (Sisteme de operare Microsoft) este utilizează pentru afişarea unui raport asupra memoriei utilizate şi memoriei libere, pentru afişarea informaţiilor privind modul de stocare a zonelor de memorie convenţională extinsă şi expandată, si are urmatoarele optiuni:
• /c – specifică afişarea programelor încărcate în memorie în momentul respectiv
• /d – solicită afişarea informaţiei despre modulele încărcate
• /p – cere ca afişarea să se facă pagină cu pagină
4. Comanda (Microsoft) COMP [d:] [cale] [nume_fisier] [d:] - pentru compararea a două fişiere
Operaţia de comparare este iniţiată numai dacă fişierele specificate au aceeaşi lungime. Compararea se opreşte la sfârşit sau după primele 10 diferenţe întâlnite.
Dacă nu se introduc parametri, sau al doilea parametru lipseşte, programul de copiere lansează un dialog pentru introducerea fişierelor de comparat. Dacă ambii parametri conţin numai specificarea unităţii sau căii (fără numele fişierului), programul COMP presupune numele de fişier *.*. Dacă pentru al doilea fişier se specifică numai numele unităţii de disc, se presupune că numele acestui fişier coincide cu numele fişierului din primul parametru.
SHORT ANSWER
1. Descrieti, pe scurt, principalele tipuri de sisteme SIMD – Single Instruction Multiple Data stream
Aceste sisteme se bazează pe o singură unitate centrală cu o singură unitate de comandă, dar cu N elemente de prelucrare (UAL) şi N module de memorie ataşate acestora, toate interconectate (N≥2)
Unitatea de comandă emite instrucţiuni sub formă de flux unic spre toate elementele de prelucrare, în mod simultan. La un moment dat, toate elementele de prelucrare active execută aceaşi instrucţiune, numai asupra datelor situate în propriul model de memorie, deci flux multiplu de date. Din această categorie fac parte şi supercalculatoarele (ILLIAC – IV cu 64 UAL cu 8 KB momorie/UAL).
2. Descrieti, pe scurt, tipurile de sisteme MIMD – Multiple Instruction, Multiple Data stream
Reprezintă un grup de calculatoare independente, fiecare cu propriul context. Multe dintre calculatoare şi toate sistemele distribuite intră în această clasă.
3. Care sunt principalele atribute ale datelor?
• Tipul datei:
o numeric – întreg sau real
o logic
o şir de caractere
o enumerare
o adresă
• Precizia reprezentării interne
• Modul de vizualizare:
o poziţie
o aliniere
o corpul simbolului
o dimensiunea
4. Reprezentarea IEEE 754 pe 32 de biti (float, Single) utilizează 32 biţi repartizaţi astfel:
b31 – bit de semn – notat cu s
b23 – b30 - memorarea caracteristicii – notat cu c
b0 – b22 - reprezentarea părţii fracţionale – notat cu (f)
5. Reprezentarea IEEE 754 pentru precizie extinsa cu implementare INTEL pe 10 octeti (utilizata pentru date long double in C/C++ si date Extended in Pascal) utilizează 80 de biţi repartizaţi astfel:
b79 – bit de semn
b64 – b78 - caracteristica
b63 – este 0 sau 1
b0 – b62 - reprezentarea părţii fracţionale
6. Care sunt principalele operatii ale mausului?
Mouse este un dispozitiv acţionat manual, conectat la un computer, a cărui deplasare pe o suprafaţă antrenează deplasarea cursorului pe ecran. Dispune de butoane a căror apăsare este interpretată de programele sispemului de calcul care generează o secvenţă de operaţii specifică locului cursorului, butonului apăsat şi funcţiilor programului în executare.
7. Reprezentarea IEEE 754 pentru date in virgula mobila dubla precizie (double) utilizează 64 biţi repartizaţi astfel:
b63 – bit de semn – notat cu s
b53 – b62 - caracteristica – notat cu c
b0– b51 – reprezentarea părţii fracţionale – notat cu (f)
8. Enuntati un rezultat teoretic privind eroarea relativa rezultata in cazul reprezentarii numerelor reale
in memoria sitemelor de calcul.
Sistemele de calcul bazate pe reprezentarea cu rotunjire sunt de preferat celor bazate pe trunchiere, deoarece în cazul trunchierii, eroarea relativă poate fi de până la o cifră a bazei în ultima poziţie.
Cu cât lungimea reprezentării părţii fracţionare (p) este mai mare, cu atât eroarea relativă a reprezentării este mai mică, adică precizia reprezentării este mai mare. De aceea, de multe ori, numărul p se mai numeşte (prin abuz de limbaj) şi precizia reprezentării.
9. Comanda DIR. Prezentati functionalitatea comenzii si detaliati minimum doua optiuni.
DIR [d:][cale][nume_fisier][/p][/w][/a][[:]atribute]][/o[[:]ordine_sortare]] [/s] [/b] [/1] [/c[b]]
Comanda afişează:
• Lista fişierelor şi subcataloagelor specificate ale unui catalog incluzând:
o extensiile
o lungimea de octeţi
o data şi ora ultimei modificări
• Numărul total de fişiere listat şi dimensiunea lor totală
• Spaţiul liber rămas pe disc
• Eticheta de volom a discului şi seria lui
[d:]cale - precizeaza catalogul ce va fi listat
nume_fişier - precizează un fişier sau un grup de fişiere
10. Comanda MD (MKDIR). Descriere si exemplificare.
MD [d:]cale sau MKDIR[d:]cale
Comanda permite crearea unui subcatalog pe discul specificat. Parametrul [d:]cale specifică unitatea, poziţia şi numele catalogului care va fi creat. Şirul specificat nu trebuie să depăşească o anumită lungime. Numele subcatalogului nu trebuie să depăşească 8 caractere. Dacă nu este spcificat unutatea de disc, subcatalogul va fi creat implicit pe unitatea curentă. Dacă se omite precizarea poziţiei, se crează un subcatalog al catalogului curent.
11. Comanda FILES. Descriere si exemplificare.
FILES=n
Comanda permite specificarea num[rului de fisiere care pot fi accesate simultan de catre sistemul de operare. Valoarea implicită a parametrului n este 8, iar numărul maxim de fisiere deschise simultan este 255.valoarea parametrului specificat în comanda FILEE nu afectează numărul de fişiere ce pot fi deschise folosind blocuri de control.
12. Decrieti pe scurt comanda ATTRIB impreuna cu optiunile sale.
ATTRIB [+r|-r] [+a|-a] [+s|-s] [+h|-h] [[d:][cale]nume_fişier] [/s]
Comanda ATTRIB permite afişarea sau modificarea atributelor pentru fişiere şi cataloage Este comandă externă. Se pot realiza următoarele operaţii:
• marcarea fişierelor pentru salvare,
• protecţia la scriere a fişierelor,
• marcarea fişierelor sistem,
• ascunderea fişierelor şi cataloagelor
atât în MS-DOS, cât şi în Windows 2000.
Semnificaţia opţiunilor este următoarea:
• +r (respectiv -r) poziţionează (respectiv şterge) atributul de protejare la scriere;
• +a (respectiv -a) poziţionează (respectiv şterge) atributul de arhivare al fişierului;
• +s (respectiv -s) poziţionează (respectiv şterge) atributul fişier sistem pentru un fişier;
• +h (respectiv -h) poziţionează (respectiv şterge) atributul fişier ascuns pentru un fişier sau un catalog;
• /s: permite tratarea tuturor fişierelor din catalogul curent şi din subcataloagele acestuia.
1. Descrieti algoritmul pentru conversia unui numar real intr-o bază de numeratie b>1.
Codificarea unui număr real într-o bază de numeraţie b se bazează pe operaţiile de împărţire şi înmulţire aplicate numerelor întregi. Pentru a converti un număr real format din parte întreagă şi parte fracţionară, din scrierea zecimală, în baza b (b≥2), se procedează astfel:
• se împarte (conform teoremei împărţirii cu rest) la b, partea întreagă şi câturile obţinute după fiecare împărţire, până se obţine câtul zero. Rezultatul conversiei este constituit din resturile obţinute, luate în ordine inversă apariţiei acestora.
• se înmulţeşte cu b, partea fracţionară şi toate părţile fracţionare obţinute din produsul anterior, până când partea fracţionară este nulă sau a fost obţinut numărul de cifre dorit. Rezultatul conversiei părţii fracţionare este constituit din părţile întregi ale produselor, luate în ordinea apariţiei.
2. Tipuri de registre ale procesoarelor.
Registrele reprezintă o memorie foarte rapidă a procesorului în care se păstrează codul instrucţiunilor, datele de prelucrat, rezultatele prelucrărilor. Cele mai importante registre sut:
• registrul acumulator - păstrează unul dintre operanzii unei instrucţiuni de calcul, fiind
totodată şi destinaţia rezultatului operaţiei
• registrul numărător de adrese al programului - arată adresa, în memoria internă, unde se află
stocată următoarea instrucţiune de executat
• registrul indicatorilor de condiţii – sunt poziţionaţi automat în urma efectuării anumitor
operaţii
• registrul de instrucţiuni - memorează instrucţiunea ce se execută.
• registrul de adresare a memoriei - păstrează adresa curentă folosită pentru efectuarea
accesului la memorie.
3. Indicati principalele grupe de instructiuni ale procesoarelor.
• instrucţiuni generale
o MOV - mutare de informaţie,
o PUSH - punere de informaţii în memoria organizată ca o stivă,
o POP - aducerea informaţiei din memoria stivă;
• instrucţiuni de intrare/ieşire
o IN - depunerea în registrul acumulator a informaţiei stocate în registrul de intrare/ieşire (portul de date),
o OUT - scrierea în portul de date a informaţiei aflate în registrul acumulator;
• instrucţiuni aritmetice
o adunare (ADD, ADC, INC etc.),
o scădere (SUB, DEC, NEG, CMP etc.),
o înmulţire (MUL, IMUL etc.),
o împărţire (DIV, IDIV etc.);
• instrucţiuni de manipulare a şirurilor de biţi
o operaţii logice (NOT, AND, OR, XOR, TEST),
o deplasare (SHL, SAL, SHR, SAR),
o rotire (ROL, ROR, RCL, RCR);
• instrucţiuni de transfer
o salt necondiţionat (CALL, RET, JMP),
o salt condiţionat - prin testarea indicatorilor de condiţii (JC, JNC, JE, JG, JL etc.),
o cicluri (LOOP etc.),
o întreruperi (INT, IRET etc.);
• instrucţiuni de sincronizare externă: HLT, WAIT, NOP etc.
4. Discurile magnetice
• discuri flexibile (floppy disc )- un singur platan - dischetă
• discuri dure (harddisc) - conţin mai multe platane - hardisk
5. Tastatura. Categorii de butoane.
Pentru sistemele de calcul ce utilizează terminale memorie, tastatura este considerată un dispozitiv periferic separat, din clasa dispozitivelor periferice de intrare.
Prin intermediul tastaturii utilizatorul poate transmite comenzi calculatorului. Comenzile se introduc sub forma unui şir de caractere (litere, cifre, semne speciale, caractere de control). Fiecare caracter se generează prin acţionarea uneia sau mai multor taste (butoane; keys). Acţionarea unei taste sau combinaţii de taste are ca efect închiderea unui circuit electronic prin care se generează un cod unic, care este codul ASCII (sau Unicode) al caracterului respectiv.
Orice tastatură modernă are patru blocuri de taste:
1. Tastatura maşinii de scris
Sunt disponibile butoane pentru introducerea următoarelor date simple:
• cifre,
• literele mari şi mici,
• semne speciale,
• bara de spaţiu,
• retur de car (CR - Carriage Return),
• salt la linie nouă (LF - Line Feed),
• saltul cursorului cu un număr de coloane (TAB),
• întreruperea unei activităţi (ESC - Escape),
• tipărirea imaginii ecranului sau memorarea acesteia (Print Screen),
• suspendarea temporară a executării unui program (Pause/Break).
2. Tastatura de editare
Editarea unui text constă în scrierea textului şi corectarea acestuia. Textul este afişat pe ecran. Acolo apare şi o bară luminoasă sau un indicator special (cursor) care arată poziţia în care va fi inserat următorul caracter. Sunt disponibile următoarele butoane:
tastele săgeţi (pentru deplasarea cursorului),
tastele Page Up şi Page Down care comandă deplasarea cursorului în sus/jos cu un anumit număr de rânduri,
tastele Home şi End care comandă deplasarea cursorului la începutul/sfârşitul textului,
tasta Insert pentru alegerea tipului de corectură (cu suprascriere sau cu inserare),
tastele pentru ştergere
Delete - şterge caracterul din poziţia cursorului,
Backspace - şterge caracterul de la stânga cursorului).
3. Tastatura numerică
Tastatura numerică conţine tastele pentru cifre şi operaţiile aritmetice: + (adunare), - (scădere), * (înmulţire) , / (împărţire) şi . (punct) ca separator între partea întreagă şi partea zecimală a unui număr (conform sistemului englezesc de scriere).
4. Tastele funcţionale
Tastele funcţionale sunt cele 12 butoane F1, F2, ..., F12 cărora li se pot asocia diferite acţiuni de către programatorul de aplicaţii. Un utilizator, înainte de utilizarea tastelor funcţionale, în cadrul unei noi aplicaţii, trebuie să inventarieze lista asocierilor. Aplicaţii diferite fac asocieri diferite, pentru aceeaşi tastă. Chiar în cadrul aceleiaşi aplicaţii, asocierea se poate schimba de la un nivel funcţional la altul.
Unele taste sunt de tip cald (hotkeys), iar altele de tip rece (coldkeys). Tastele reci nu generează cod către calculator ci se folosesc împreună cu tastele calde pentru a realiza combinaţii. Tastele reci sunt: Shift, Ctrl, Alt.
Exemple de combinaţii folosite de majoritatea programelor aplicative.
• Ctrl+N (pentru lansarea unui nou proiect: program, document, imagine, desen tehnic etc; New),
• Ctrl+O (încarcă un proiect existent pentru actualizare, tipărire etc; Open),
• Ctrl+S (înregistrează pe un suport de memorare externă proiectul curent; Save),
• Ctrl+P (imprimă imaginea proiectului curent folosind o imprimantă sau trimite proiectul prin intermediul unui adaptor de tip fax; Print),
• Ctrl+X (mută o parte a unui proiect într-o zonă a memoriei RAM, numită clipboard; Cut),
• Ctrl+C (copiază o parte a unui proiect în clipboard; Copy),
• Ctrl+V (copiază conţinutul zonei clipboard în proiectul curent, în locul specificat de utilizator; Paste).
O tastatură are şi taste comutator (cu două stări):
• CapsLock (asigură comutarea între starea care generează litere mici şi starea care generează litere mari),
• NumLock (comută între starea numerică şi starea de editare pentru blocul tastelor numerice),
• Insert (comută între corectura prin inserare şi corectura cu suprascriere).
5. Componentele fizice ale unei retele locale:
LAN (Local Area Network) - aria de răspândire nu depăşeşte 2 km şi deservesc o societate comercială. Reţelele locale sunt formate de regulă din calculatoarele aflate într-o clădire sau un grup de clădiri.
Componentele hardware specifice unei reţele locale:
• Cabluri:
coaxiale
fire torsadate
fibre optice
• Module de interfaţă cu reţeaua - (NIC - Network Interface Card)
• Tranceviere - receptoare-transmiţătoare pentru conectare la LAN
• Huburi pentru cablaje - echipamente utilizate pentru extinderea zonei de acoperire a reţelei
• Repetitoare - echipamente ce amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care poate
acţiona un LAN
• Punţi (bridge) - prelucrează datele în funcţie de adresa destinatarului şi adresa expeditorului
• Rutere (router) - echipamente de dirijare a traficului de date
• Porţi (gateway) - echipamente utilizate pentru conectarea unor reţele de calculatoare care folosesc
protocoale diferite
7. Realizati o scurta descriere a modulelor software pentru tratarea cererilor de intrare/iesire
Modulele software pentru tratarea cererilor de intrare/ieşire de către sistemul de operare se numesc drivere. Fiecare dispozitiv periferic are asociat un driver.
În general, orice driver menţine o coadă a cererilor de intrare/ieşire lansate de unul sau mai multe procese şi pe care le prelucrează într-o anumită ordine (în funcţie de momentul lansării cererii sau conform unei liste a priorităţilor).
Un driver este răspunzător de satisfacerea cererilor de transfer de informaţie, de tratarea erorilor ce pot apărea la realizarea unei operaţii fizice ş.a.
Un program utilizator poate efectua operaţii de intrare/ieşire la nivelul unui driver, totuşi programul său nu mai este independent de dispozitiv. De aceea, pentru operaţiile de intrare-ieşire se utilizează apelurile sistem sau diferitele proceduri specializate puse la dispoziţie de mediile de programare.
8. Criterii (caracteristici) utilizate in clasificarea sistemelor de operare si tipuri de sisteme rezultate.
Caracteristici aler sistemelor de operare:
• modul de introducere a programelor în sistem:
i. sisteme de operare seriale
ii. sisteme de operare paralele
iii. sisteme de operare cu introducerea lucrărilor de la distanţă.
• modul de planificare a proceselor
i. sisteme de operare orientate pe lucrări ce admit ca unitate de planificare lucrarea (job) alcătuită din unul sau mai multe programe succesive ale aceluiaşi utilizator
ii. sisteme de operare orientate pe proces care admit ca unitate de planificare procesul
• numărul de programe prezente simultan în memorie
i. sistemele cu monoprogramare
ii. sistemele cu multiprogramare
• modul de utilizare a resurselor
i. sisteme de operare cu resurse alocate
ii. sisteme de operare în timp real
iii. sisteme cu resurse partajate
• numărul de utilizatori ce pot folosi sistemul în acelaşi timp:
i. sisteme monoutilizator
ii. sisteme multiutilizator
9. Realizati o scurta prezentare a structurii de ansamblu a unui sistem de operare.
Un sistem de operare - o colecţie de proceduri cu funcţii precise şi cu o interfaţă bine precizată între
acestea.
Serviciile (apelurile sistem) furnizate de sistemul de operare, sunt solicitate prin încărcarea anumitor registre (ale UCC) cu informaţia necesară sau depunerea acestei informaţii în memoria stivă şi apoi provocarea unei întreruperi cunoscută sub numele apel supervizor sau apel nucleu. Acest apel determină trecerea sistemului de calcul din mod utilizator în mod nucleu (supervizor) şi transferă controlul sistemului de operare. Sistemul de operare analizează parametrii apelului pentru a-l identifica, iar apoi apelează procedura de serviciu necesară. Această descriere sugerează scheletul unui sistem de operare:
• un program ce invocă o procedură de serviciu;
• bibliotecă de proceduri de serviciu ce corespund apelurilor sistem;
• bibliotecă de proceduri utilitare pentru procedurile de serviciu.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile, majoritatea sistemelor de operare sunt structurate pe două straturi:
• stratul logic - asigură interfaţa între utilizator şi sistem (prin comenzi, instrucţiuni extinse şi mesaje;
• stratul fizic - rutinele de tratare a întreruperilor software
Tendinţa în realizarea sistemelor de operare moderne este de a implementa cea mai mare parte a funcţiilor sistemului de operare sub formă de procese utilizator. Pentru a solicita un serviciu, un proces utilizator (numit şi proces client) emite o cerere unui proces de serviciu, care rezolvă solicitarea şi transmite clientului răspunsul. Această comunicaţie între clienţi şi procesele de serviciu este asigurată de nucleul sistemului de operare.
FAQ
căutarea
