Găurile de vierme sunt soluții teoretice pentru ecuații ale teoriei generale a relativității, care descrie spațiul și timpul.
Au fost pentru prima dată descrise în 1935 de către Albert Einstein și Nathan Rosen și de aceea au fost numite inițial Poduri Einstein-Rosen.
Numele de gaură de vierme provine de la analogia cu un vierme care, în loc să se deplaseze la suprafața mărului, se deplasează prin măr. Deci o ia pe o scurtătură numită gaură de vierme.
Teoria generală a relativității extinde spațiul euclidian al experienței umane cu un spațiu-timp mai general cu o curbură. Cauza acestei curburi este masa obiectelor, sau - ceea ce este echivalentul acesteia în teoria relativității - energie. Ecuațiile teoriei generale a relativității ne oferă soluții care pentru noi pot avea și proprietăți neobișnuite. Găurile de vierme sunt construcții topologice, care „leagă” zone îndepărtate ale universului printr-o „scurtătură”. Sfârșitul unei găuri de vierme îi apare unui observator drept un glob, care îi arată mediul care înconjoară celălalt capăt. Deși un călător care se deplasează printr-o gaură de vierme nu poate depăși viteza luminii, totuși, relativ la punctele de plecare, respectiv de sosire, a avut loc o călătorie la viteză superioară celei a luminii. Deoarece călătorul s-a deplasat dintr-un loc în altul, fără a exista în punctele intermediare dintre ele, asa călătorie satisface definiției de teleportare.
Găurile de vierme reprezintă o extensie a soluțiilor pentru ecuațiile lui Einstein prin găuri negre dincolo de raza Schwarzschild. Existența găurilor de vierme ca obiecte fizice este controversată și reprezintă obiectul cercetării actuale. Faptul că o ecuație fizică dispune de anumite soluții, încă nu înseamnă că aceste soluții sunt într-adevăr realizabile.
Sursa: Wikipedia